Thursday, April 12, 2007

Plagiatul


Cel mai tare indragesc "Plagiatul", camasa pe am pictat-o pentru mine anul trecut. S-a nascut cu greu si are o poveste lunga...
Totul a inceput pe vremea cand lucram intr-o uzina de inramat tablouri, printre primele de pe piata de la noi, intr-o perioada in care toata lumea inrama reproduceri cumparate din shopurile marilor muzee europene pe unde fusesera in vizita. Era o euforie a reproducerilor si eram uimita sa constat succesul reproducerilor dupa Klimt - urmat de indeaproape de Van Gogh.
Cu passepartout alb, bej, galben, visiniu sau chiar violet, multime de "Saruturi" se revarsau pe usile atelierului de inramari.
Cand am ajuns la Viena, m-am dus si eu sa-l vad pe maestrul Klimt la muzeu, sa ma holbez si eu la atat de celebrul sarut. Tablourile cu foita de aur, erau toate acoperite cu sticla si un paznic vigilent te obliga sa le privesti de la mai mult de o jumatate de metru. Am fost dezamagita !
Dar deodata, intr-un colt am vazut un tablou cu o femeie care purta o rochie superba. Fascinata, i-am smuls rochia si mi-am croit din ea o camasa. O chema Emilie Floege si era muza lui Klimt. La putin timp dupa ce am terminat camasa am aflat ca era creatoare de moda...