Mushi-Mushi

Vinurile de autor

2012-01-16T22:11:00.000+02:00

Despre vinuri albe vinificate in baric, vinuri de autor si vulpea alba din Languedoc cititi la Vinuri povestite.

Expozitie de reclame interbelice

2011-11-06T19:39:00.004+02:00

Pana pe 30 noiembrie, puteti vedea in Cafe Manuc din Hanul lui Manuc, expozitia "Reclame si caricaturi de vin Stirbey din revista Furnica".

Articol si reproduceri la Vinuri Povestite

Expoziie inedita de retete culinare

2011-08-21T18:46:00.005+03:00

Expozitia "Retete sulinare si meniuri - o incercare de istorie gastronomica", e gazduita de Arhivele Nationale ale Romaniei pana la 16 septembrie.

Sunt expuse retete din carti de bucate din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, meniuri ale restaurantelor interbelice, meniuri festive si invitatii la dejunuri simandicoase, meniuri ale catorva vanatori si mese regale, dar si reclame la vin, bere, cafea si ciocolata, publicate in presa vremii. Desi majoritare sunt documentele din perioada interbelica, veti putea vedea si cateva din perioada comunista.

Mai multe poze gasiti in articolul publicat pe Vinuri povestite

Retsina

2011-07-27T18:32:00.003+03:00

Despre prima intalnire cu vinurile Eladei cititi la Vinuri povestite

Muscat 1986

2011-07-02T18:11:00.004+03:00

Am degustat acest pahar in lumina, gandind la Pastorel.

Nici in prisaca si gradina,

Si nici intr-un intreg granar

Nu e mirozna si lumina

Cat intr-un strop de Murfatlar

Bulgaria, din nou

2011-05-28T21:32:00.007+03:00

Articol publicat la Vinuri povestite

Orase si vinuri elvetiene

2011-04-17T22:01:00.007+03:00

In periplul meu prin Elvetia, cel mai tare m-a surprins constatarea ca elvetienii nu sunt bautori de bere asa cum mi-am imaginat, ci din contra, prefera in mod evident, vinul. Oricum berea pe care am baut-o la ei aduce mai mult a apa plata cu lamaie. Non-alcoolicii prefera Rivella, o bautura bizara pe baza de zer si caimac de lapte. Biiir !

La o prima vedere, elvetienii par foarte familiarizati cu vinul, de altfel aproape toata productia lor e distribuita in consumul intern, vinul elvetian fiind greu de gasit pe pietele straine.

Pe masura ce privesc inapoi si evenimentele se distanteaza de mine, realizez ca toate vinurile pe care le-am incercat aveau aceasta caracteristica, o eleganta care vine poate din exactitate, din corectitudine, din sentimentul lucrului bine facut.

Elvetia e o tara a timpului care te urmareste neincetat prin dangatul clopotelor din turn. E un sentiment foarte special sa traiesti intr-un loc in care timpul se anunta cu exactitate, infailibil, acelasi pentru toti, prin sunetul carillonului care te scoate din reverie si te cheama in prezent, care nu iti lasa nici o portita de evadare. Si mai e ceva. Oriunde am fost, la Sighisoara sau la Sibiu, la Maastrich, la Zurich sau la Aachen, poti sa te plimbi la intamplare prin oras, fara harta, pentru ca turnul catedralei iti indica tot timpul unde e centrul. Acest tip de oras in care simti timpul si intuiesti centrul cred ca influenteaza oamenii intr-un mod aparte.

Haiku

2011-04-10T17:17:00.005+03:00

Ce este terroir-ul ? Vanturile care mangaie viile... Soarele care le lumineaza... Ploile care le potolesc setea... Pamantul care le da puterea sa se coaca... Spiritul naturii care formeaza personalitatea vinului, Si timpul care o slefuieste.

Roma e un palimpsest

2011-03-26T20:30:00.008+02:00

Articolul despre Roma il gasiti publicat la Vinuri povestite

Chiar bea Winston Churchill vin de Melnik ?

2011-03-06T18:06:00.006+02:00

Cand am ales Melnik ca punct de destinatie al calatoriei noastre prin Bulgaria, nu stiam ca locul se leaga de numele lui Winston Churchill. Ma atragea ideaa unei calatorii de la nord la sud, prin Bulgaria, pana la granita cu Grecia, acolo unde se afla Melnik, dar si ineditul imbinarii unei excursii pe munte cu o degustare de vin. Melnik e cel mai mic oras al Bulgariei si unul dintre cele mai vechi locuri din regiune unde se face vin. Strugurele cultivat la Melnik, numit shiroka melninska, se pare ca provine din Siria si se cultiva aici inca de pe vreme a tracilor. In plus, pe internet citesti cu stupoare ca melninska loza era vinul preferat al lui Winston Churchill si ca acesta "cumpara anual doua butoaie din acest vin". Atata preciziune m-a dat gata. Trebuie sa marturisesc ca daca as fi citit asta inainte sa ajung acolo, m-as fi gandit de doua ori daca e oportun sa ne oprim la Melnik.

Spre marea mea dezamagire, Melnik e un loc foarte turistic, cu sute de autocare care se opresc cateva ore sa faca poze cu casele si resturile bazilicelor bizantine. Hotelul la care am nimerit, El Greco, a fost ea mai mare teapa turistica pe care am luat-o in ultimul timp. Desi pe site arata "erste classe", in realitate era inca in constructie, nu avea frigidere in camera si nici apa in piscina, curtea era un morman de pamant care urma sa fie amenajat. In prima dimineata, unii dintre noi s-au trezit in pocnete de robienete si s-au scaldat un fantana arteziana a tevei de alimentare cu apa a WC-ului. Printre toate astea un singur lucru deosebit. Hotelul era asezat intr-un loc izolat, inconjurat de salcami si plopi in floare, care degajau o mirasma divina, intr-o liniste de inceput de lume, punctata, dimineata, de ciripit de pasarele.

Una peste alta, Melnik ne-a invatat multe. In acea forfota turistica, ne-am asezat demoraliati la o terasa, am comandat-o pe celebra shiroka, asteptand sa fim serviti cu binecunoscuta teapa. Dar nu a fost asa. Vinul a fost bun, si am mancat cel mai delicios creier in unt si cei mai fantastici ciuska burek (ardei pane umpluti cu branza), din viata mea. Asa ca ne-am veselit si am stat la povesti pana seara tarziu. La plecare, spre marea noastra surpriza, proprietarul terasei ne-a facut cadou o sticla de vin, adaugand ca e foarte fericit ca ne-a placut (tin sa precizez ca in seara aia, terasa fusese tot timpul plina). Ne-am bucurat si l-am rugat sa o pastreze la el, pentru ca vom veni sa o bem a doua zi. ( oricum nu aveam frigider in camera). Dupa o vizita la manastirea Rozen si o incursiune prin muntii Pirin pe o caldura incredibila pentru luna mai, ne-am intors la terasa asa cum am promis. Cred ca aveam asa niste mutre elocvente incat patronul, fara sa ne intrebe nimic, ne-a pus pe masa o carafa de vin alb, rece si sprintar, cu lamaie, si ne-a explicat ca sat e bautura traditionala a zonei pe timp de vara. A trebuit sa calatoresc 600 de kilometri pana la Melnik ca sa inteleg de ce imi place in Bulgaria. Ai sansa sa intalnesti oameni adevarati chiar si in cel mai turistic si nasol loc din tara lor...

Articol publicat si pe Vinuri povestite.

Sub soarele Macedoniei

2011-02-13T22:30:00.002+02:00

Macedonia e un taram al linistii.

Peisaje de vis. Lacuri de o frumusete pura in lumina diminetii. Munti si lacuri.

In seara in care am ajuns la lacul Ohrid, am observat un fenomen ciudat: talazuri spumoase se rostogoleau, domol pe pietris. Ohrid e un lac de munte cu valuri, o balta cristalina si silentioasa dimineata, dar care, seara, aspira sa devina mare. Ador valurile. Le-am privit ca pe un semn de bun venit al Macedoniei si m-am lasat mangaiata de ele...

In Macedonia, frumusetea locului alimenteaza frumusetea oamenilor. Nu ai cum sa nu zambesti, cand te trezesti de dimineata cu seninatatea de azur a lacului in fata ochilor, cu sufletul imbibat de frumusete...

Mai multe poze gasiti pe Vinuri povestite

In Belgia, la Antwerpen

2011-02-06T20:52:00.007+02:00

Belgia mi s-a parut intotdeauna un taram fantomatic, un construct bantuit de fascinatii identitare. In ciuda acestui lucru, are orase cochete si oameni care indragesc cainii si bebelusii. In orice local belgian, poti sa-ti savurezi berea cu cainele alaturi sau sa-ti iei micul dejun si sa-ti alaptezi copiii. Dintre toate micile bijuterii ale Belgiei, indragesc Antwerpen-ul. Mi se pare unul dintre cele mai stilate orase pe care le-am vizitat. Un oras bogat fara aroganta si viu fara exces. Un oras burghez. Elegantei cladirilor i se alatura cea a locuitorilor sai. Desi din punct de vedere etnic, se pare ca e cel mai amestecat oras din Europa, nu isi pierde personalitatea proprie gratie unui plan urbanistic coerent. Il prefer Brugge-lui, orasul de turta dulce cu aer fantomatic si depresiv, si il gasesc mult mai inchegat mai real decat Bruxelles-ul. . Fiecare vizita incepe cu uimirea si bucuria reintalnirii cu Atwerpen Centraal - gara orasului- o bijuterie arhitectonica si se prelungeste in contemplarea schitei lui Van Eyck "Sfanta Barbara" si a Madonei lui Jean Fouquet, doua lucrari medievale de o nelinistitoare gratie. Probabil ca Antwerpen se apropie cel mai mult de visul meu despre ce inseamna un oras: confort, eleganta, cladiri ingrijite si restaurate, carciumi primitoare. Ador plimbarile lungi pe strazile cu cladiri art-deco din cartierul Berchem, melcii cu stafide si berea Corsendonk.

Vorbe de duh cu Pastorel

2010-07-23T22:29:00.005+03:00

De vrei sa crezi, poete, ca viata ta mi-e sacra,
Ia, rogu-te, aminte la cele ce iti spun:
Intre un vin nesincer si o femeie acra
Alege vinul bun.

In traiul omului normal
- Orice s-ar crede si s-ar spune-
Amorul nu-i un "ce" banal,
Ba este chiar un ideal,
Dar intre doua mese bune.

Sifonul drege vinul prost ? Obtuza
E mintea ce-a scornit aceasta scuza
Deci, daca vinu-i bun, tu bea-l sadea,
Iar daca-i prost, mai bine nu-l mai bea.

Vazand atatia oameni beti
Eu cred ca marea Romanie,
Cu-atat de multi analfabeti,
E-o mare analfabetie.

Sibiul tot mai departe...

2010-07-08T18:39:00.011+03:00

Sibiul mi-a lasat tot timpul senzatia unui oras care nu apartine Romaniei. Din 2000, ma duc la Sibiu cel putin o data pe an si senzatia ca ma plimb intr-un oras occidental se accentueaza.

Ce imi place la Sibiu ?

Imi place senzatia bizara de a calatorii in strainatate, fara sa fie nevoie sa treci vreo granita, in afara desigur, de granitele propriilor prejudecati. Imi plac aerul de munte si norii aducatori de ploaie din Fagaras. Imi plac curtile interioare. Imi place inghetata de pe pietonala. Imi plac pasajele printre case. Imi place curatenia. Imi place Festivalul de Teatru. Imi place sa beau o cafea la terasa, in Piata Mare si sa ascult cum bat, pe rand, clopotele catedralelor. Imi plac oamenii care au facut toate astea...

De la un an la altul, Sibiul pare tot mai departe de Bucuresti...

Omar Khayyam si vinul

2010-05-02T23:06:00.002+03:00

"In cupa cristalina, un rubin adu-mi !
Un om la care vreau mereu sa tin, adu-mi !
Cand stii ca lumea pamanteasca trece
precum bataia vantului, un vin adu-mi !"

Mai multe catrene bahice de Omar Khayyam gasiti la Vinuri Povestite

Consulatul Romaniei din Berna si Apostila Conventiei de la Haga

2010-04-06T05:50:00.006+03:00

M-am intrebat adesea de ce atunci cand deschizi usa consulatelor sau ambasadelor romanesti din orice oras din lume ai brusc sentimentul ca te-ai teleportat in Romania. Functionarii sunt neprietenosi, neserviabili si iti lasa senzatia ca te urasc sincer din momentul in care ai intrat pe usa si ca vor avea ei grija sa pleci de acolo cu problemele nerezolvate.

De curand, am trait urmatoarea intamplare umilitoare. Impreuna cu prietena mea, insarcinata in luna a saptea, am fost la Consulatul Romaniei de la Berna, pentru a redacta o procura. Era vineri, iar eu urma sa ma intorc duminica in Romania si voiam sa iau cu mine actul original. Am luat trenul catre Berna. Am avut parte de o zi insorita, intr-un tren curat si aerisit in care controlorul a trecut pe langa noi, ne-a zambit si nu ne-a cerut biletele. La Berna era soare, tramvaiele alunecau silentioase pe sine si oamenii se salutau zambitori si politicosi, ca intr-un vis. Consulatul Romaniei din Berna se afla intr-un cartier rezidential linistit si cochet in genul cartierului Dorobanti din Bucuresti.

Totul parea perfect intr-o zi perfecta, doar ca in momentul in care am deschis usa consulatului filmul s-a rupt brusc.Un ins, din specia celor cu ochii albastrii, ne-a raspuns la salut cu aroganta si ne-a mustrat parinteste: "Pai bine, domnisoarelor, acum ati venit cu 10 minute inainte sa se inchida ?!" La rugamintile noastre, dupa o lunga negociere, a acceptat in sila sa ne lase sa intram in sala de asteptare, dupa ce ne-a pus sa ne inchidem telefoanele mobile, si sa trecem prin detectorul de metale. Sa mai adaug ca la Consulatul Romaniei de la Berna, joia nu se lucreaza cu publicul, iar vineri programul e 8 -12. In sala de asteptare erau trei persoane, care dupa toate evidentele pareau sa fi venit impreuna. La ghiseu, trona o tanti de vreo 50 de ani, fardata in stil anii 80 cu tuse groase de verde pe pleoape si cu unghii lungi. I-am spus ce vant ne aduce la consulat, prietena mea i-a inmanat procura scrisa de mana si a intrebat-o daca se poate rezolva pe loc , si nici una nici doua, tanti a inceput sa se uite la noi cu compatimire: "Pai, bine, domnisoara, dar nu se poate asa ! Procura trebuie scrisa la masina, trebuie sa depuneti o copie dupa pasaportul dumneavoastra si dupa pasaportul persoanei imputernicite (!?). Le lasati aici si va sun eu cand sunt gata." Incepusem sa traiesc un deja-vu. "Si cand vor fi gata ?", m-am hazardat sa intreb. "Intr-o saptamana, le bat la masina si apoi va sun cand sunt gata, ca sa veniti sa le semnati in fata consulului." Probabil vazand mutrele noastre stupefiate, la gandul inca unui drum si a unei zile pierdute la Berna, a adaugat sfatos: "De ce nu ati sunat ca sa intrebati ce va trebuie ?" Prietena mea a raspuns: "Pai am sunat ieri toata ziua, cand nu aveati program cu publicul si nu a raspuns nimeni." A fost o naivitate din partea noastra. Tanti s-a metamorfozat brusc intr-o precupeata de obor si a inceput sa tipe si sa gesticuleze cu unghiile cele lungi. "Cum nu v-a raspuns nimeni ! Sigur ati sunat in timpul programului cu publicul, cand nu pot raspunde ! Sunt aici singura, bucatica asta care ma vedeti, sala e plina de lume si mai e lume si afara pe scari, care asteapta, iar eu trebuie sa inchid in 5 minute !", a tipat ea aratand spre cele trei persoane din sala care se incovoiasera spasite si ingrozite, la gandul ca usa li se va inchide in nas. Apoi a pivotat pe loc cu agilitate, a apucat o tavita plina cu procuri scrise la calculator, ni le-a fluturat cu furie pe sub nas si a decretat: "Ia priviti aici, uitati cate sunt, cat am de lucru !" Dragi romani, care aveti vreo treaba pe la consulatul din Berna, in acel moment, v-am compatimit sincer si din tot sufletul ! Si desi am simtit organic nevoia sa-i dau un cap in gura tzatzicii de la ghiseu, am inghitit cu stoicism toata mizeria la gandul ca prietena mea insarcinata va mai avea nevoie sa mearga la Consulat. La plecare, ni s-a sugerat cu amabilitate ca putem face procura pentru care am batut drumul pana la Berna, la orice notar elvetian cu conditia ca aceasta sa poarte Apostila Conventiei de la Haga, pentru a avea valoare legala in Romania. Hm, m-am gandit, functionarii de la Consulat sunt foarte ocupati si nu vor banii nostri. Cei drept nici noi nu mai eram dornice sa-i mai dam...

Daca tot eram la Berna, am pornit in cautarea unui notar elvetian. Am intrebat pe strada mare din Berna un domn imbracat mai business unde putem gasi un notariat. Omul, super politicos, ne-a spus ca stie un notar si a insistat sa ne conduca pana la usa biroului acestuia. Secretara ne-a ascultat, ne-a poftit intr-un birou si a chemat-o pe notarita. Draguta si politicoasa, notarita ne-a spus: "Stiti, de obicei se face o programare inainte, dar cum azi nu am alte programari facute, va pot ajuta." I-am explicat, jenate, ca motivul vizitei noastre inopinate e datorat faptului ca sectia juridica a consulatului Romaniei inchide la ora pranzului si ca ni s-a spus ca problema noastra poate fi rezolvata si de un notar elvetian. I-am prezentat procura scrisa de mana, in romana, si ne-am oferit s-o traducem pe loc, in germana. Notarita ne-a spus ca pe ea n-o intereseaza ce scrie in procura, si ca urmare, ea poate sa raman si in romana, daca avem nevoie de ea in Romania, si nu o intereseaza sa vada nici pasaportul celui imputernicit prin acea procura, toate aceste detalii fiind problema si raspunderea celui care semneaza, adica a noastra. Singurul lucru pe care un notar il face, ne-a explicat ea, e sa certifice ca persoana care semneaza procura a facut-o in fata ei si ca este persoana care pretinde ca este. A acceptat procura noastra scrisa de mana si ne-a intrebat: "Si certificarea in ce limba doriti sa fie, in engleza, in franceza sau in germana?" Apoi ne-a explicat ca Apostila Conventiei de la Haga e o certificare a faptului ca ea are calitate de notar si ca, din acest motiv, ea se aplica la primarie, cateva strazi mai incolo. Ne-am dus deci, la primarie si desi am ajuns tot cu 10 minute inainte de terminarea programului, nu ne-a mentionat nimeni acest lucru. Nici de faptul ca venim cu o hartie scrisa de mana, nu s-a legat nimeni. Din contra, ne-au zambit politicos, au deschis un catalog mare si ne-au dat lovitura de gratie: "Si apostila in ce limba vreti sa fie ? In franceza sau in germana ?" Trebuie sa marturisesc sincer ca in acel moment precis, si pentru prima data in viata mea, mi-a fost ingrozitor de rusine ca sunt romanca.

Totul, de cand am intrat la notar si pana am iesit de la primarie cu hartia apostilata a durat 30 de minute. Deci, se poate ! Acum dupa ce indignarea mea s-a mai calmat, trebuie sa marturisesc ca nu pot sa inteleg, oricat m-am straduit, frustrarile si agresivitatea functionarilor consulatului din Berna. Lucreaza intr-un loc paradisiac, sunt inconjurati, peste tot in acea tara, de oameni super politicosi si serviabili, sunt platiti cu niste bani pentru care nu fac mai nimic. Ce-i mana deci, in lupta ? De unde vine refularea si dorinta sa te umileasca ?

Nu stiu cine este Consulul Romaniei la Berna, dar tin sa-i transmit aici, ca a fost pentru prima data in viata mea, cand mi-a crapat obrazul de rusine pentru el si pentru Romania. Mi-au venit brusc in minte cuvintele amare ale lui Titulescu, spuse, probabil intr-un moment de mare dezamagire: "E mai usor sa traiesti in cacat, decat sa-l reprezinti !"

Bloguri care imi plac

2010-04-03T20:19:00.002+03:00

Blogul Alinei
Blogul Florinei
Blogul Malinei
Blogul lui Doron
Blogul lui Borce

Dracula is not dead, 'cause he's like Santa Claus

2010-03-08T20:52:00.005+02:00

Sau, cam ce poti sa gasesti prin casele expatilor americani din Bucuresti...

Erotism

2010-02-01T02:12:00.001+02:00

"Le sérieux est une chose très dangereuse. Pour éviter le sérieux, il faut faire intervenir l’humour et si vous faites intervenir l’humour, le seul sérieux que je pourrais considérer, ou que j’ai essayé de considérer c’est l’érotisme. Ça c’est sérieux. Et j’ai essayé de m’en servir comme plate-forme pour construire les choses que j’ai construites." Marcel Duchamp

Bucuresti: cand prostia s-a intalnit cu indiferenta...

2010-01-10T15:14:00.001+02:00

Aceasta "strada" se cheama Pasajul Francez :). Nu, nu e o poza de la 1800 toamna, ci din 10 ianuarie 2010 ! Din centrul Bucurestiului. Da, din capitala Romaniei !

Spitalul Filantropia, langa Calea Victoriei

Cati barbati, atatea noduri ?

2010-01-05T23:32:00.000+02:00

Cravata, accesoriul elegantei masculine prin definitie, se pare ca isi are originea in obiceiurile vestimentare ale mercenarilor croati. Povestea spune ca, pe la 1653, mercenarii croati din armata franceza purtau legata la gat o esarfa, pentru a se proteja de frig. Era semnul lor distinctiv. Ceva imi spune ca erau si niste barbati bine. Cuvantul hrvat – croat, s-a transformat in timp, in cravate(fr.). Hm, sa stea cumva la originea transformarii o metonimie parte pentru intreg ?

Dragi prieteni, care nu stiti sa faceti nod la cravata, aceasta poza va este dedicata. Ea provine de la expozitia de istorie a cravatei de la Muzeul de arta din Bucuresti. Cred ca mai e deschisa pana in 10 ianuarie, deci, profitati !

E iarna

2009-12-26T23:01:00.000+02:00

la Bucuresti...

Ce am invatat in comunism, si-mi foloseste in capitalism

2009-12-23T22:32:00.000+02:00

Oarecum incredibil, au trecut 20 de ani de la Revolutie. Cand ma uit inapoi, mi se pare ca am avut privilegiul de a trai doua vieti. 15 ani de comunism, din fericire primii 15, cei mai inocenti cu putinta. Si 20 de ani de capitalism sau societate de piata sau cum naiba s-o numi asta. Privind lucrurile cu detasare, cei 15 ani de comunism au fost o experienta unica, pe care nu o poate intelege decat cine a trait-o. Sincera sa fiu, ce ma inspaimanta cel mai tare in natura umana este tocmai imposibilitatea omului de a intelege, altfel decat prin proprie experienta. De exemplu, ce adolescenta isi mai poate inchipui astazi, ca in Romania lui Ceausescu nu existau tampoane si ob-uri, si ca in cele mai multe cazuri, sa gasesti vata era un complicat joc al hazardului si mai ales, al spagii.
Sunt o sceptica. Iar dupa cei 15 ani de comunism, iata-ma pentru totdeauna si definitiv vaccinata impotriva oricaror nostalgii egalitariste, nazuinte de a implementa mai bine ideologii comuniste sau socialiste si chiar mai rau, dorinte de a face lumea mai buna.
Dar din orice experienta nasoala inveti lucruri care iti pot folosi in viitor. Sau teoretic, asa ar trebui sa fie. Din contactul cu ideologia comunista, am invatat sa nu cred fara sa trec prin filtrul gandirii, sa nu ma las manipulata, sa citesc ziarele printre randuri, sa verific, intotdeauna si din doua-trei surse, o informatie. N-as fi crezut insa, ca mass-media post-revolutionara imi va oferi ocazia de a imi perfectiona aceste calitati. Din experienta copilariei comuniste, am invatat ca poti sa fii fericit cu putin. O experienta care, iata, imi foloseste in vremuri de criza si ma ajuta sa-mi pastrez optimismul. Si cel mai important lucru, am invatat sa-mi pretuiesc libertatea de a spune da sau nu, si posibilitatea de a practica verticalismul.

Ma gandesc uneori cu un frison, ca cei 15 ani ar fi putut fi 50 si imi spun ca, oricat de nasol ar fi in Romania, n-am nici o scuza sa-mi bat joc de sansa de a trai doua vieti, fara sa fie nevoie sa mor si sa ma reincarnez...

"Nu trage, dom' Semaca!"

2009-12-01T15:12:00.001+02:00

Cum am calcat pe bombeuri un francofon

2009-11-12T22:45:00.000+02:00

Sunt semne ca Bucurestiul se internationalizeaza. Deunazi mergeam grabita pe Magheru si am atins usor, cu umarul, un domn. Pana sa apuc sa ma intorc catre el, aud o voce indignata:
˝Dis pardon, conasse. Putain de merdre !˝.
M-am oprit ca traznita. Eram injurata in cea mai pura limba franceza in centrul Bucurestiului. M-am intors si am privit la sursa injuraturilor. Era un domn intre doua varste, imbracat in stil boem, care ma fixa cu niste ochi negri si furiosi. Mi s-a parut suprarealist si i-am acordat unul dintre cele mai frumoase zambete din arsenalul meu. Sper ca a inteles ca noua, bucurestenilor, ne plac contactele fizice....

Lauda limbii romane

2009-10-31T00:01:00.000+02:00

Pe masura ce vizitez tot mai des tarile estice vecine, constat ca noi est-europenii avem in comun aceeasi raportare la natiune si la limba. Limba si natinuea sunt tabu si sa te fereasca sfantul sa emiti vreo alta parere despre ele decat aceea oficiala, invatata la scoala. Lucrurile devin cu atat mai amuzante cu cat ce ai invatat tu la scoala despre tine nu coincide cu ce au invatat ei despre tine si vice-versa.
Un prieten mi-a povestit de curand, o cearta de pomina cu prietena lui bulgaroaica. Calcata pe nervi de comportamentul lui non-gentelman, in spiritul egalitatii dintre sexe, domnisoara a contra-atacat pe baze identitare si i-a explicat ca ea a invatat la scoala ca limba romana e de origine slava si ca in secolul 19, ca sa ne dam latini, am impanat-o cu nelogisme de origine latina. Prietenul meu, altfel bland din fire, a devenit pe loc un roman verde si i-a spus intru cinstirea limbii romane o fraza cu multe cuvinte latine, dar nu imprumutate ci mostenite pe cale directa:
“Taci, sau te dau jos din masina si te las in mijlocul campului !”
Eu i-as fi raspuns cu mai multa gratie, ca de fapt bulgara e o limba romana medievala, transpusa in alfabet de doi dadaisti avant la lettre: Chiril si Metodiu. (Alfabetul chirilic e cam asa: A, B, V, G, D, E, J, Z, I, etc). Cu siguranta ca si minunata rakie Muskatova si-a spus cuvantul alaturi de Chiril si Metodiu, niste greci obisnuiti mai degraba cu vinul....
Cea mai distractiva anecdota cu subiect identitar a fost insa cea traita in prima mea vizita la Istambul. Ne-am imprietenit cu un chelnar turc care era student la istorie si care vorbea destul de bine engleza. In focul berilor si al kebaburilor s-a strecurat inevitabil mireasma trecutului istoric comun. Asa am aflat cu stupoare ca turcii invata la istorie ca Sinan Pasa l-a invins pe Mihai Viteazu la Calugareni. Ne-am indignat ca niste buni romani, si am incercat sa-l convingem pe turc ca la Calugareni a invins Mihai Viteazul si Sinan Pasa si-a pierdut doi dinti. Dar pacea s-a asternut doar prin schimbarea subiectului de conversatie.
A doua zi, amintindu-ne, am ras cu pofta si am inchinat o cafea in memoria lui Sinan Pasa in cimitirul cafenea in care odihneste la Istambul.
Astazi sunt aprope convinsa ca la Calugareni a fost remiza.

soldatul sovietic eliberator in perspectiva postmoderna

2009-10-01T19:14:00.001+03:00

Am crescut inconjurata de legende despre soldatul sovietic.

In recentele calatorii prin Bulgaria, am admirat o inflatie de monumente dedicate eroilor sovietici, dintre care cel mai reprezentativ mi s-a parut monumentul din piata mare a orasului Burgas.

Mare maestru si inflacarat artistul,

Cam gay ostasul sovietic eliberator,

A se consuma cu moderatie !

Ahtopol

2009-09-25T20:15:00.000+03:00

smochini si rodii, peste si soare
un loc in care sa te retragi...

Delta, marea, farul si eu

2009-08-17T10:56:00.000+03:00

in far

cum se varsa dunarea in mare

marea

A fost sau n-a fost crima sau medicina romaneasca

2009-08-02T18:33:00.000+03:00

Saptamana trecuta, un prieten mi-a povestit povestea celor 2 iepuri albi ai sai. Ii chema Alex si Alice. Erau amandoi masculi, stateau intr-o cusca si pareau sa se inteleaga foarte bine. Unul era mai activ si mai energic, iar celalalt era mai melancolic si mai domol. Prietenul meu imi povestea ca ii banuia de tendinte homo.
Intr-o zi, Alex l-a muscat pe Alice de crupa si i-a facut o rana foarte urata. Au sunat la veterinar.
Cum in Romania, veterinarul nu vine acasa, i s-a spus ca nu e grav, sa vina cu iepurele la cabinet, iar daca nu poate, sa-l dea cu o alifie. Cand s-a intors victorios cu alifia, iepurele zacea intr-o balta de sange. L-a pus in masina si s-a dus la cabinet, dar iepurele a murit pe drum. Veterinarul l-a examinat si i-a spus: "Stiti, avea niste viermi foarte urati si cred ca l-a rugat pe celalalt iepure sa-l muste de fund ca sa-l scape."

Ce imi place in Bulgaria si nu am in Romania

2009-05-19T16:09:00.000+03:00

De la Bucuresti, Bulgaria pare un no man’s land. Strabatuta cu masina, capata contur. Ca si in cazul Turciei, surprizele au fost pe masura prejudecatilor. Dar ca sa te intalnesti cu surprizele iti trebuie rabdare si disponibilitate. Dupa mai multe incursiuni prin Bulgaria, iata o lista cu surprize:
Promenada - Toate orasele bulgaresti prin care am fost , au o strada mare, pietonala, cu magazine si terase special facuta pentru loisir. Noi n-avem.
Strada - Soselele bulgaresti nu trec prin sate, sau mai bine spus, satul bulgaresc nu s-a asezat in sosea. Numai romanii si-au dorit sa stea in buricul targului, numai la noi soseaua e plina de oameni, de animale, de utilaje, de gratare si de gunoi. Cand te intorci din Bulgaria, satul romanesc iti da senzatia de India.
Casele - Rar vezi la bulgari constructii megalitice postcomuniste. Mai saraci decat noi, bulgarii si-au pastrat mai bine patrimoniu si n-au daramat fara discernamant. Un exemplu e Ruse. Una din marile mele mirari e prin ce miracol, peste garla de Giurgiu, exista un oras atat de frumos ca Ruse…
Rachia/Grappa – De la cel mai select restaurant, pana la cea mai mizera terasa se serveste rachie, tescovina care a cam disparut de pe la noi. La ei e un obicei viu, practicat pe scara larga, iar la supermarket se gasesc vreo 20 de feluri de rachie.

Muskatova, mon amour !
Oamenii – cu asta incepe totul. In ciuda mostenirii comuniste comune, ceea ce admir la vecinii nostri bulgari, e firescul cu care isi traiesc saracia si bogatia. Bulgarii sunt saraci, dar autentici.

Din urma...

2009-04-18T18:43:00.000+03:00

Sunt sudista.

Fara soare nu pot sa gandesc, nu pot sa scriu, nu pot sa pictez.

Cum vine vremea insorita, ies cu acuarelele in curte...

Prima creatie de anul asta e in proiect, dar am descoperit o lucrare mai veche:

"Marrakesh", o cetate insorita, "intr-o slava statatoare, la mijloc de Rau si Bun."

De prin 2003 se gaseste la Octav, un cadou la intoarcerea din Canada, "prin aer ud tot mai la sud."

Venetia e un poem

2008-11-25T19:55:00.000+02:00

Pe chei la Smirna

2008-10-31T19:08:00.001+02:00

Ma urmarea deja-vu-ul, presentimente nelamurite se agitau in strafundul meu fara nici o explicatie logica. Mi-a placut foarte tare Izmirul, dar in acelasi timp o tristete stranie m-a urmarit tot timpul. La fel ca si pe Samos, aveam sentimentul ciudat ca ma mai intalnisem o data cu marea aia, desi era prima data cand vedeam Egeea.

De ziua mea, am primit in dar o noua identitate. Una din matusile octogenare in trecere prin Romania, mi-a povestit ca strabunica mea, era grecoaica din Smirna. Am suras cu nostalgie la gandul incredibil ca stra-strabunicii mei au privt marea de pe cheiul Smirnei, la fel ca mine...

Ziua 3 - Bulgaria nostalgiilor comuniste

2008-09-12T11:50:00.000+03:00

Durankulac
Un camping suprarealist din anii '70, in care se poate sta cu cortul pentru 5 leve pe noapte
O liniste ca odinioara in Vama
Pitoresc decrepit
Mancare buna si rachiu de gutuie...

Cum mi-am petrecut vacanta de vara

2008-09-08T10:01:00.000+03:00

Ziua 1 - 2 Mai

In amintirea studentiei, am decis sa dorm o noapte pe plaja la 2 Mai sub umbrarul profei mele de condus auto -Barbara. M-am trezit dimineata cu glasul marii in urechi si cu 2 caini facuti covrig unul la cap si altul la picioare. Rapanele sunt la fel de bune, oamenii s-au schimbat...

Ziua 2 - Midena ferma " Dalboka"
Litoralul bulgaresc, Kaliakra

Se mananca bine, se vorbeste romaneste, se poate plati in lei.

First we take Berlin

2008-08-16T18:32:00.000+03:00

Cand prietena mea Dana m-a invitat la Berlin, nu mi-am inchipuit ca orasul avea sa ma bantuie ca o trauma si ca urma sa ma intorc in asa de scurt timp ca sa-l strabat si a doua oara.

Nu eram interesata de Berlin. Pe langa dorinta de a-mi vedea prietena, aveam o singura curiozitate. Sa inteleg de ce din toate orasele frumoase ale Europei Centrale, Caragiale a ales sa-si petreaca ultimii ani la Berlin. De ce sa vrei sa mori la Berlin ? De ce nu la Praga, la Budapesta sau la Viena ?

Cred ca la 1912, cand murea Caragiale, Berlinul era cel mai frumos oras al Europei Centrale - Postdamul ramas nebombardat o marturiseste.

Ca nici un alt loc, Berlinul m-a fascinat prin diversitatea, dar mai ales prin normalitatea si naturaletea locuitorilor sai. Nu e un muzeu in aer liber, un oras turistic si mort, ca Viena sau Parisul in care intalnesti hoarde de turisti manati de ghizi cu umbrelute. Istoria bantuie inca proaspata pe strazi, iar fatadele cladirilor respira inca voluptatea gloriei. Fara sa-ti dai seama, te gandesti la raportul tau cu el. Berlinul mi-a revelat faptul ca orice as face si oriunde ma voi duce, sunt un personaj din Europa Centrala. Asadar ma reintorc...

Shall I add a Cheshire cat tail to my Dino ?

2008-06-27T13:50:00.001+03:00

M-am apucat de pictat intr-o dimineata luminoasa. Initial, voiam sa fac ceva abstract...

Mi-am pregatit culorile, le-am amestecat si din cateva tuse, de undeva din spatele texturii imaculate a iesit Dino. M-a rugat sa desenez pentru el luna, rotunda ca o portocala si zemoasa ca o piersica. Acum nu mai am incotro, ii fac toate capriciile !

Autor sau personaj ?

2008-06-10T16:43:00.000+03:00

De curand am realizat ca nehotararea, incapatanarea si desele schimbari de directie din viata mea se datoreaza dorintei de a fi mereu autor si refuzului de a deveni personaj...

Moda strazii

2008-05-08T14:03:00.001+03:00

Se poarta galben. Asta ma face geloasa !

La Portile Orientului

2008-01-23T12:21:00.000+02:00

Recent intoarsa de la Zurich, prietena mea Dana imi povestea din experientele ei elvetiene. Cel mai tare mi-a placut povestea despre cum e la hammam-ul din Zurich, fata de cel de la Stambul.
Intrarea la hammam-ul din Zurich te costa 30 de euro, dar mai trebuie sa ai la tine si niste bani de sapun. E hamam mixt si nu-ti face nimeni masaj, trebuie sa te freci singura cu prosopul.
La Stambul, intrarea costa cam tot atat, dar sapunul e gartis, iar la intrare te ia in primire o mamasa care iti face masaj si-ti da jos toate pieile de pe tine.
Privind de la "Portile Orientului", cred ca asta e de fapt si diferenta dintre Occident si Orient...

PS. Poza e facuta la Sulina si prietena mea Dana a participat cu ea la concursul de timbre "Pentru o Elvetie deschisa".

Sa ne intoarcem in trecut, va fi un progres

2007-12-29T20:34:00.000+02:00

Se face un an de cand am blog si apreciez din ce in ce mai tare lumile virtuale, dar zilele trecute mi-a scris Irina - prietena mea de la Amsterdam – o felicitare de Craciun cu magii pe ea, in care imi ura multa minte, si multe cele ce se ureaza de Craciun. Si brusc am cazut in melancolie si am lacramat.
Ce frumos sa mai primesti scrisori, mi-am zis ! Ce romantic ! Desi, m-am gandit eu, poate ca la posta la Amsterdam nu e jihad si ev mediu ca la noi, si ii sporeste omului cheful sa mai posteze o ilustrata…
Mda, imi plac foarte tare scrisorile scrise de mana cu tus subtire pe o hartie frumoasa, si uneori ma imaginez scriind epistole parfumate, pe hartie intens colorata, sau brusc ma vad micuta chinezoaica intr-un chimono rosu, caligrafiind paravane de hartie…
Sa fiu oare romantica si conservatoare, asa cum mi-a spus candva o fosta sefa ?

Everybody loves tites

2007-12-18T09:32:00.000+02:00

Intr-o dimineata, Dragonul si Omul-de-Zapada, Pantoful-Caracatitza si Pantoful-Palarie, Putzica, Rechinutzul si Broasca Testoasa s-au intalnit pe strada cu o pereche de tzatze. Dupa ce li s-a dat binete si au fost mirosite cum se cuvine, tzatzele au intrat in istorie si au fost imortalizate pe un T-shirt.
Dragonul, Omul-de-Zapada, Putzica, Rechinutzul si Broasca Testoasa au tinut un colocviu ad-hoc pe tema: "Se compune o femeie din tzatze, pantofi si palarie ?". Dezbaterile s-au incheiat fara rezultat. Participantii tin sa multumeasca departamentului de BTL al unei agentii de publicitate la care lucratam si eu candva, si in special lui Cosmin aka Buscapeta.

PS. Tricoul a fost facut cu sabloane.

Doar strainii privesc in sus

2007-11-05T22:43:00.000+02:00

Imi place sa ma plimb pe strada fara scop si sa ma uit la oameni si la case.

Saptamana trecuta era o zi cu soare, eram libera si ma plimbam pe strada Brezoianu contempland cu acuitatea cuiva scapat din beciul cu neon al biroului fatadele interbelice care stau sa se prabuseasca in strada. Ma minunam privind aparatele de aer conditionat care ies printre picioarele triste ale cariatidelor. Stateam si ma uitam si la un moment dat am observat ca trecatorii ma fixeaza cu o privire stranie. Era ambuteiaj pe Brezoianu si cateva masini m-au claxonat. Niste baieti au dat chiar geamul jos si mi-au zis: "Hello. How are you ?".

La intersectia Calea Victoriei cu Regina Elisabeta, un tip intre 30 si 40 de ani a intrebat o doamna din fata mea care statea la stop : "Nu va suparati, unde este Calea Victoriei ?". Sper ca era doar un barbat iesit la agatat...

Lisboa, mi amor

2007-09-28T23:05:00.000+03:00

Drumul spre Lisabona trece prin Barcelona. Asta pentru ca, daca nu esti fan Blue Air, nu-s decat zboruri cu escala. Drumul spre aeroport incepe intr-un taxi.
- Unde mergeti, domnisoara ?
- La Barcelona.
- Ah, zice soferul, si matusa si unchiul meu, vara mea primara si sotul ei sunt la munca in Spania. Anul trecut si-au luat si copiii si i-au dat la scoala acolo. Ca sa plece s-au dus pana la ambasador sa le dea viza. Vara-mea a vorbit chiar cu el si l-a asigurat ca se intoarce, ca doar isi lasa copiii in Romania. Dupa ei, s-a dus si varul meu de-al doilea. Acum s-a intors si-si construieste casa...

Taromul are cea mai buna mancare dintre toate companiile aeriene cu care am zburat. Pacat ca nu mai zboara decat spre vreo 7 orase din Europa. La Barcelona, bagajele miroseau a muraturi. Am banuit ca se sparsesera borcanele cu gogosari ale sotiei varului de-al doilea al taximetristului.

Barcelona e un oras scump si farmecul lui e arogant. Lisabona e pe alocuri o Sighisoara cu palmieri, e melancolica si decrepita si-i intri greu in voie. Ca si Venetia, e din categoria oraselor care fie iti plac la nebunie, fie iti displac la modul absolut.
Mie mi-a placut. Asta si pentru ca am putut sa ma holbez la cei mai frumosi barbati din Europa. In Lisabona spectacolul strazii e deosebit de variat, cele mai reusite amestecuri de rase din Portugalia, Angola, Mozambic sau Cabo Verde iti trec prin fata ochilor.
In Lisabona, barbatii iti zambesc.
Intr-o patiserie din Belem, un chelnar aratos, brunet si cu ochi albastrii, o sa-ti spuna cu un zambet inefabil "You call me?" Apoi o sa-i spui ca esti romanca si el o sa te intrebe cum se zice in romana "Esti foarte interesanta".
Un mulatru dragut, inalt si cu parul cret, receptioner la hotel, o sa se ofere sa-ti serveasca drept ghid pentru o plimbare prin favelas.
Controlorul din tren o sa-ti zambeasca in timp ce-ti cere biletul.
Un barman frumos de pica o sa-ti spuna ca poti sa-i dai banii pe coktailuri si mai tarziu, desi strada e plina de lume cu pahare in mana si tu poti sa dispari oricand.
Un portughez intre doua varste, inca sexy si vioi, o sa se scoale de la masa lui si o sa se ofere sa-ti mute umbrela de soare ca sa mananci la umbra.
A fost o saptamana de window shopping sexual. Am suspinat la intoarcerea acasa...

Comentarii la legenda Mesterului Manole

2007-08-17T16:04:00.000+03:00

In lipsa unor ocupatii mai nobile, m-am apucat sa-mi renovez baia, prilej cu care am filozofat indelung asupra originilor baladei Mesterul Manole.
In realitate, Mesterul Manole era la fel de enervant ca si meseriasul care imi lucreaza mie baia si banuiesc ca l-a facut pe Negru-Voda sa turbeze de furie.
Imi imaginez cum Mesterul Manole si ucenicii au spart peretii de nu stiu cate ori si au umplut totul de moloz, au lasat o mizerie de nedescris desi au promis ca fac curat, au uitat sa vina zile la rand la ora stabilita si in plus nu s-au multumit cu berea oferita si au baut si vinul pe care l-au gasit in frigider. Iar la sfarsit, cand Negru-Voda a vazut si cati bani vor si ca i-au mancat si ardeii usturati din borcan, s-a enervat si le-a taiat capul. Sau le-o fi dat branci de pe 'coperis ?
Ceea ce sunt tentata sa fac si eu ca stau la 7...

E vara si livezile rodesc

2007-06-19T20:52:00.000+03:00

Nu cred in egalitatea femeilor cu barbatii.
Nu cred nici macar in compatibilitatea femeilor cu barbatii.
Gresim foarte tare cand ne lasam manipulati de ideea cu matricea si patricea, femeia si barbatul doua jumatati ale unui mar.
Cred ca sunt mai degraba un mar si-o para care nu se pot intalni decat efemer intr-o livada...

Afrodita

2007-05-30T12:04:00.000+03:00

Tricoul asta e in primul rand un omagiu adus lui Alinax si puterii ei de a face sa rasara soarele si luna, asa cum se vede in poza.

Viziunea a fost inspirata de acest pasaj din Justine de Lawrence Durrell:

"Celelalte sentimente, mila, tandrete, se afla doar la periferie si apartin fabricatiilor societatii si obisnuintei. Dar ea, Afrodita e austera si nemiloasa, e pagana. Nu ne consuma creierul sau instinctele - ci insesi oasele."

Asa ca ar trebui sa renuntam la tricourile cu inimioare, iepurasi si alte chestii dragute stil Valentine Day si sa fim invatati de mici ca Afrodita nu e nici funny, nici cool. Ca sa scapi din ghearele ei, trebuie sa faci parte din secta Poznasilor...

Maieul de ziua a saptea

2007-05-04T07:47:00.000+03:00

Plagiatul

2007-04-12T16:15:00.000+03:00

Cel mai tare indragesc "Plagiatul", camasa pe am pictat-o pentru mine anul trecut. S-a nascut cu greu si are o poveste lunga...

Totul a inceput pe vremea cand lucram intr-o uzina de inramat tablouri, printre primele de pe piata de la noi, intr-o perioada in care toata lumea inrama reproduceri cumparate din shopurile marilor muzee europene pe unde fusesera in vizita. Era o euforie a reproducerilor si eram uimita sa constat succesul reproducerilor dupa Klimt - urmat de indeaproape de Van Gogh.

Cu passepartout alb, bej, galben, visiniu sau chiar violet, multime de "Saruturi" se revarsau pe usile atelierului de inramari.

Cand am ajuns la Viena, m-am dus si eu sa-l vad pe maestrul Klimt la muzeu, sa ma holbez si eu la atat de celebrul sarut. Tablourile cu foita de aur, erau toate acoperite cu sticla si un paznic vigilent te obliga sa le privesti de la mai mult de o jumatate de metru. Am fost dezamagita !

Dar deodata, intr-un colt am vazut un tablou cu o femeie care purta o rochie superba. Fascinata, i-am smuls rochia si mi-am croit din ea o camasa. O chema Emilie Floege si era muza lui Klimt. La putin timp dupa ce am terminat camasa am aflat ca era creatoare de moda...

Beatrix

2007-03-23T14:36:00.000+02:00

Intr-o noapte de insomnie, (mi se intampla din ce in ce mai des) un vierme mic a iesit din saltea. Zicea ca-l cheama Beatrix. Am stat de vorba despre una, despre alta, pana cand am adormit urmarindu-l cum se volatiliza in lumina diminetii.

Printre altele, mi-a spus cam asa: "O sticla de vin odata destupata, trebuie bauta pana la capat."

De atunci, m-am vindecat de insomnie...

Tricoul se afla in stapanirea Irinei, la Amsterdam, capitala lui Beatrix.

Remediu

2007-03-16T18:01:00.000+02:00

La recomandarea prietenei mele Dana de la Berlin : "Viata e un caravanserai cu doua usi. Pe una am intrat, pe alta am iesit" de Emine Sengi Ozdamar.
A se citi cand zaci racit in pat si altcineva se sacrifica si-ti lectureaza...

Ciorba Ciobanului

2007-03-07T09:56:00.000+02:00

Din ultima calatorie la Stambul m-am intors cu o revelatie care nu-mi da pace: cioban e cuvant turcesc !
Daca romana a adoptat un cuvant turcesc pentru o indeletnicire despre care se spune ca e milenara (etc., etc.), si pentru care exista deja un alt cuvant, latin, ma intreb daca nu cumva istoria e alta, iar Stefan cel foarte mare n-o fi stat mai mult prin manastiri dedandu-se la perversiuni.
Desi, cand ma uit la vecinii de prin Peninsula care au stat ceva mai mult sub turci, parca optez pentru perversiuni...

Hommage a Grohmann

2007-03-05T15:47:00.000+02:00

Pe vremea cand eram pasionata de pictura lui Kandinski si de viata lui Klee, am creat tricoul numit "Hommage a Grohmann" pentru un drag si vechi prieten histrionic - ca si mine- O. Borce.

Intre cercei si pantofi

2007-02-26T11:10:00.000+02:00

Exista o legatura subliminala intre cercei si pantofi ?
De fiecare data cand ma gandesc la asta, imi vine in minte expresia din copilarie "unde iti stau picioarele iti va sta si capul..."

Femei

2007-01-25T12:17:00.000+02:00

I-a urmat un T-shirt cu femei
facut la cererea unui prieten, admirator infocat al formelor.
T-shirtul poate fi gasit la @lcor, Bucuresti, Romania.
Posesorul se plange ca simte privirea tuturor in ceafa...

Perioada albastra

2007-01-25T11:59:00.000+02:00

Si cum spuneam, am inceput sa fac tricouri pentru prieteni...
T-shirtul inspirat dintr-o plimbare pe dealurile cu biserici sasesti fortificate din Ardeal,
se afla in posesia numitului Pere Noel
din Moulin Neuf, Bourgogne, France.

O carte, o cafea...

2007-01-18T11:49:00.000+02:00

Zilele astea m-am regalat cu o carte foarte buna:
Adriana Babeti - Dandysmul. O Istorie - Polirom, 2004.
Lectura ei e ca o conversatie la cafea cu oameni inteligenti si "muchelefi la haine".
Capitolul despre plaiurile mioritice mi-a redeschis apetitul de literatura romana...

Salopeta supravietuitoare

2007-01-15T13:43:00.000+02:00

Recunosc !
Primele 2 T-shirturi le-am pictat pentru mine.

Si o salopeta !
T-shirturile nu mai sunt azi sa depuna marturie.
Gaurite de atata purtat,

au fost transformate de mama in carpe ;

mama care n-a apreciat niciodata valoarea

si nu mi-a incurajat vocatia de artist.

Ce-i drept, nici eu n-am crezut c-o sa ajung asa celebra...

(Va urma)

Am inceput sa pictez in '94

2007-01-15T13:17:00.000+02:00

Totul s-a petrecut repede si neasteptat:
Intr-o zi am primit cadou niste culori,
iar maica-mea a spalat bluzele albe
impreuna cu cele albastre si rosii.
Au rezultat T-shirturi cacaniu-bleuatre si roz-chilot,
asa cum ii placea sa zica profesorului meu de desen.
Am vrut sa fac lumea mai buna
si am inceput sa le pictez.

Dedicatie

2007-01-10T15:36:00.000+02:00

Dedicatie de la maestru Cohen pentru Rucs si Alinax stapane peste Gargaland & Hydraland.

"An acquaintance told me
that the great sage
Nisargadatta Maharaj
once offered him a cigarette.
"Thank you, sir, but I don't smoke."
"Don't smoke ?" said the master,
"What's life for?"

Leonard Cohen - Book of longing

Povestea carnatului pe care l-am mancat

2007-01-05T11:34:00.000+02:00

Niste buni prieteni ardeleni ma regaleaza in fiecare an cu porcarii: carnati, sangerete, toba si alte racituri mniam-mniam...
Carnatii pe care i-am primit anul asta au avut o poveste. Facuti chiar de ei intr-un garaj din Bucuresti, fusesera rezultatul actiunii de misionariat a bunicii care debarcase la Bucuresti cu intentia clara de a-si instrui nepotii in arta porcariilor, asa cum bunica ei o initiase pe ea cu multi ani in urma.
Aici trebuie specificat ca bunica in cauza e unguroaica, ca si venerabila bunica a bunicii, iar pentru a prezerva arta facerii carnatilor bunica bunicii notase totul intr-un catastif: Retea, scenariul facerii carnatului de casa !
Nepotii, ancorati in actualitatea revolutiei in direct, au hotarat sa filmeze totul. Asadar, de solstitiu, in garajul nepotului, 3 generatii au turnat muncind la facerea porcariilor un fel de Reservoir Dogs al carnatului !
Sper sa fac rost de film si sa-l pun pe blog, desi la anul, comercializarea carnatului de casa va fi usor ilegala, si in plus, voi avea nevoie si de un traducator de maghiara !

O cafea !

2007-01-03T11:28:00.000+02:00

Mie una, ce-mi place la toata treaba asta cu UE e ca acum ma pot duce la Viena sa beau o cafea...

In tara lui Mura-n Gura

2007-01-01T16:17:00.000+02:00

1ianuarie.
Prima pagina din caietul negru in care scriu alb. (Multumesc Liviu !).
Sunt mahmura de UE.
Oglinda din baie imi zice:
"In tara lui Mura-n Gura totul este pe masura
Cand te scoli de dimineata, nu la 7 ci la 10
Vine-o tava cu dulceata si-un pahar cu apa rece.
Si dulceata zice ia-ma,
Si paharul zice bea-ma..."

Imaginea din oglinda imi face cu ochiul... Happy New Year !
Ceea ce va doresc si voua...

La solstitiu se deschid cerurile

2006-12-21T10:04:00.000+02:00

M-am plictisit sa sarbatoresc festiv 1 Ianuarie, 1 Mai si 1 Decembrie. M-am saturat sa beau trist la nunti, botezuri si inmormantari ! Mai ales ca ziua de 1 nu are fason simbolic si se fasaie repede.
Vreau sa sarbatoresc solstitiu cand nemurirea e posibila si contururile dispar !
Vreau sa sarbatoresc eternitatea noptii de Sanziene, placerile groase ale mustului si pastramei, primii boboci si zapada care nu mai vine...
Deci, ce faci ? Bei cu mine de solstitiul asta ?

Intai de toate, Tarog

2006-12-14T09:51:00.000+02:00

Mi-am facut blog pentru Tarog ! N-as fi crezut ! Intai am vrut sa-l refuz, dupa care am zis “La naiba !” era cat pe ce sa-mi incalc principiul “don’t shit around the house” (copyright Stanescu) pentru Tarog, ce mai poate sa strice un blog nevinovat si pe deasupra si cu virtuti comunicationale….

Asadar am preluat leapsa… caci noi avem in comun Magarusul (poate si elefantul si maimutzica…).

Cartile mele:
“La capcaunii veseli” (“Au Bonheur des Ogres”) de Daniel Pennac pentru ca e scrisa cu candoare si bucurie si m-a facut sa ma gandesc ca Tarog ar fi un irezistibil erou de poveste, un Monsieur Malaussene in varianta proprie fara Julius cainele epileptic, si pentru ca la sfarsitul cartii vrei sa te reinventezi, sa te malaussenizezi, sa dispari, sa te traoghezi ??

“Urmatoarea Poveste” (“Het Volgende verhaal”) de Cees Nooteboom – aparuta de curand si in celebra colectie Cotidianul. Cartea e o dementa. Daca v-ati intrebat vreodata cum ar scrie Tarog daca si-ar pune in gand sa devina scriitor, cititi aceasta carte. Bag mana in foc, Tarog e naratorul ei !

Poate ca ar fi o idee pentru urmatoarea leaspa, sa-ti pui prietenii sa traiasca intr-o carte care li s-ar potrivi. Eu il vad pe Tarog in persoana lui Monsieur Malaussene. N’est ce pas ?

La dat leapsa nu prea ma pricep. Si lumea e mica. Sa fie batranul POP si marea de povesti, ca nu mai scrie de ceva vreme ? POP http://pop-cooks-himself.blogspot.com/ leapsa de la mine !
Si cred ca nu ar strica sa scrie si Silviana, macar despre pasiunea ei pentru mere... Sper ca are blog. You've been tagged !