Cand prietena mea Dana m-a invitat la Berlin, nu mi-am inchipuit ca orasul avea sa ma bantuie ca o trauma si ca urma sa ma intorc in asa de scurt timp ca sa-l strabat si a doua oara.
Nu eram interesata de Berlin. Pe langa dorinta de a-mi vedea prietena, aveam o singura curiozitate. Sa inteleg de ce din toate orasele frumoase ale Europei Centrale, Caragiale a ales sa-si petreaca ultimii ani la Berlin. De ce sa vrei sa mori la Berlin ? De ce nu la Praga, la Budapesta sau la Viena ?
Cred ca la 1912, cand murea Caragiale, Berlinul era cel mai frumos oras al Europei Centrale - Postdamul ramas nebombardat o marturiseste.
Ca nici un alt loc, Berlinul m-a fascinat prin diversitatea, dar mai ales prin normalitatea si naturaletea locuitorilor sai. Nu e un muzeu in aer liber, un oras turistic si mort, ca Viena sau Parisul in care intalnesti hoarde de turisti manati de ghizi cu umbrelute. Istoria bantuie inca proaspata pe strazi, iar fatadele cladirilor respira inca voluptatea gloriei. Fara sa-ti dai seama, te gandesti la raportul tau cu el. Berlinul mi-a revelat faptul ca orice as face si oriunde ma voi duce, sunt un personaj din Europa Centrala. Asadar ma reintorc...
