E iarna

la Bucuresti...

Ce am invatat in comunism, si-mi foloseste in capitalism

Oarecum incredibil, au trecut 20 de ani de la Revolutie. Cand ma uit inapoi, mi se pare ca am avut privilegiul de a trai doua vieti. 15 ani de comunism, din fericire primii 15, cei mai inocenti cu putinta. Si 20 de ani de capitalism sau societate de piata sau cum naiba s-o numi asta. Privind lucrurile cu detasare, cei 15 ani de comunism au fost o experienta unica, pe care nu o poate intelege decat cine a trait-o. Sincera sa fiu, ce ma inspaimanta cel mai tare in natura umana este tocmai imposibilitatea omului de a intelege, altfel decat prin proprie experienta. De exemplu, ce adolescenta isi mai poate inchipui astazi, ca in Romania lui Ceausescu nu existau tampoane si ob-uri, si ca in cele mai multe cazuri, sa gasesti vata era un complicat joc al hazardului si mai ales, al spagii.
Sunt o sceptica. Iar dupa cei 15 ani de comunism, iata-ma pentru totdeauna si definitiv vaccinata impotriva oricaror nostalgii egalitariste, nazuinte de a implementa mai bine ideologii comuniste sau socialiste si chiar mai rau, dorinte de a face lumea mai buna.
Dar din orice experienta nasoala inveti lucruri care iti pot folosi in viitor. Sau teoretic, asa ar trebui sa fie. Din contactul cu ideologia comunista, am invatat sa nu cred fara sa trec prin filtrul gandirii, sa nu ma las manipulata, sa citesc ziarele printre randuri, sa verific, intotdeauna si din doua-trei surse, o informatie. N-as fi crezut insa, ca mass-media post-revolutionara imi va oferi ocazia de a imi perfectiona aceste calitati. Din experienta copilariei comuniste, am invatat ca poti sa fii fericit cu putin. O experienta care, iata, imi foloseste in vremuri de criza si ma ajuta sa-mi pastrez optimismul. Si cel mai important lucru, am invatat sa-mi pretuiesc libertatea de a spune da sau nu, si posibilitatea de a practica verticalismul.

Ma gandesc uneori cu un frison, ca cei 15 ani ar fi putut fi 50 si imi spun ca, oricat de nasol ar fi in Romania, n-am nici o scuza sa-mi bat joc de sansa de a trai doua vieti, fara sa fie nevoie sa mor si sa ma reincarnez...

"Nu trage, dom' Semaca!"

Cum am calcat pe bombeuri un francofon

Sunt semne ca Bucurestiul se internationalizeaza. Deunazi mergeam grabita pe Magheru si am atins usor, cu umarul, un domn. Pana sa apuc sa ma intorc catre el, aud o voce indignata:
˝Dis pardon, conasse. Putain de merdre !˝.
M-am oprit ca traznita. Eram injurata in cea mai pura limba franceza in centrul Bucurestiului. M-am intors si am privit la sursa injuraturilor. Era un domn intre doua varste, imbracat in stil boem, care ma fixa cu niste ochi negri si furiosi. Mi s-a parut suprarealist si i-am acordat unul dintre cele mai frumoase zambete din arsenalul meu. Sper ca a inteles ca noua, bucurestenilor, ne plac contactele fizice....

Lauda limbii romane

Pe masura ce vizitez tot mai des tarile estice vecine, constat ca noi est-europenii avem in comun aceeasi raportare la natiune si la limba. Limba si natinuea sunt tabu si sa te fereasca sfantul sa emiti vreo alta parere despre ele decat aceea oficiala, invatata la scoala. Lucrurile devin cu atat mai amuzante cu cat ce ai invatat tu la scoala despre tine nu coincide cu ce au invatat ei despre tine si vice-versa.
Un prieten mi-a povestit de curand, o cearta de pomina cu prietena lui bulgaroaica. Calcata pe nervi de comportamentul lui non-gentelman, in spiritul egalitatii dintre sexe, domnisoara a contra-atacat pe baze identitare si i-a explicat ca ea a invatat la scoala ca limba romana e de origine slava si ca in secolul 19, ca sa ne dam latini, am impanat-o cu nelogisme de origine latina. Prietenul meu, altfel bland din fire, a devenit pe loc un roman verde si i-a spus intru cinstirea limbii romane o fraza cu multe cuvinte latine, dar nu imprumutate ci mostenite pe cale directa:
“Taci, sau te dau jos din masina si te las in mijlocul campului !”
Eu i-as fi raspuns cu mai multa gratie, ca de fapt bulgara e o limba romana medievala, transpusa in alfabet de doi dadaisti avant la lettre: Chiril si Metodiu. (Alfabetul chirilic e cam asa: A, B, V, G, D, E, J, Z, I, etc). Cu siguranta ca si minunata rakie Muskatova si-a spus cuvantul alaturi de Chiril si Metodiu, niste greci obisnuiti mai degraba cu vinul....
Cea mai distractiva anecdota cu subiect identitar a fost insa cea traita in prima mea vizita la Istambul. Ne-am imprietenit cu un chelnar turc care era student la istorie si care vorbea destul de bine engleza. In focul berilor si al kebaburilor s-a strecurat inevitabil mireasma trecutului istoric comun. Asa am aflat cu stupoare ca turcii invata la istorie ca Sinan Pasa l-a invins pe Mihai Viteazu la Calugareni. Ne-am indignat ca niste buni romani, si am incercat sa-l convingem pe turc ca la Calugareni a invins Mihai Viteazul si Sinan Pasa si-a pierdut doi dinti. Dar pacea s-a asternut doar prin schimbarea subiectului de conversatie.
A doua zi, amintindu-ne, am ras cu pofta si am inchinat o cafea in memoria lui Sinan Pasa in cimitirul cafenea in care odihneste la Istambul.
Astazi sunt aprope convinsa ca la Calugareni a fost remiza.

soldatul sovietic eliberator in perspectiva postmoderna

Am crescut inconjurata de legende despre soldatul sovietic.

In recentele calatorii prin Bulgaria, am admirat o inflatie de monumente dedicate eroilor sovietici, dintre care cel mai reprezentativ mi s-a parut monumentul din piata mare a orasului Burgas.

Mare maestru si inflacarat artistul,

Cam gay ostasul sovietic eliberator,

A se consuma cu moderatie !

Ahtopol

smochini si rodii, peste si soare
un loc in care sa te retragi...

Delta, marea, farul si eu

in far

cum se varsa dunarea in mare

marea

A fost sau n-a fost crima sau medicina romaneasca

Saptamana trecuta, un prieten mi-a povestit povestea celor 2 iepuri albi ai sai. Ii chema Alex si Alice. Erau amandoi masculi, stateau intr-o cusca si pareau sa se inteleaga foarte bine. Unul era mai activ si mai energic, iar celalalt era mai melancolic si mai domol. Prietenul meu imi povestea ca ii banuia de tendinte homo.
Intr-o zi, Alex l-a muscat pe Alice de crupa si i-a facut o rana foarte urata. Au sunat la veterinar.
Cum in Romania, veterinarul nu vine acasa, i s-a spus ca nu e grav, sa vina cu iepurele la cabinet, iar daca nu poate, sa-l dea cu o alifie. Cand s-a intors victorios cu alifia, iepurele zacea intr-o balta de sange. L-a pus in masina si s-a dus la cabinet, dar iepurele a murit pe drum. Veterinarul l-a examinat si i-a spus: "Stiti, avea niste viermi foarte urati si cred ca l-a rugat pe celalalt iepure sa-l muste de fund ca sa-l scape."

Ce imi place in Bulgaria si nu am in Romania

De la Bucuresti, Bulgaria pare un no man’s land. Strabatuta cu masina, capata contur. Ca si in cazul Turciei, surprizele au fost pe masura prejudecatilor. Dar ca sa te intalnesti cu surprizele iti trebuie rabdare si disponibilitate. Dupa mai multe incursiuni prin Bulgaria, iata o lista cu surprize:
Promenada - Toate orasele bulgaresti prin care am fost , au o strada mare, pietonala, cu magazine si terase special facuta pentru loisir. Noi n-avem.
Strada - Soselele bulgaresti nu trec prin sate, sau mai bine spus, satul bulgaresc nu s-a asezat in sosea. Numai romanii si-au dorit sa stea in buricul targului, numai la noi soseaua e plina de oameni, de animale, de utilaje, de gratare si de gunoi. Cand te intorci din Bulgaria, satul romanesc iti da senzatia de India.
Casele - Rar vezi la bulgari constructii megalitice postcomuniste. Mai saraci decat noi, bulgarii si-au pastrat mai bine patrimoniu si n-au daramat fara discernamant. Un exemplu e Ruse. Una din marile mele mirari e prin ce miracol, peste garla de Giurgiu, exista un oras atat de frumos ca Ruse…
Rachia/Grappa – De la cel mai select restaurant, pana la cea mai mizera terasa se serveste rachie, tescovina care a cam disparut de pe la noi. La ei e un obicei viu, practicat pe scara larga, iar la supermarket se gasesc vreo 20 de feluri de rachie.

Muskatova, mon amour !
Oamenii – cu asta incepe totul. In ciuda mostenirii comuniste comune, ceea ce admir la vecinii nostri bulgari, e firescul cu care isi traiesc saracia si bogatia. Bulgarii sunt saraci, dar autentici.

Din urma...

Sunt sudista.

Fara soare nu pot sa gandesc, nu pot sa scriu, nu pot sa pictez.

Cum vine vremea insorita, ies cu acuarelele in curte...

Prima creatie de anul asta e in proiect, dar am descoperit o lucrare mai veche:

"Marrakesh", o cetate insorita, "intr-o slava statatoare, la mijloc de Rau si Bun."

De prin 2003 se gaseste la Octav, un cadou la intoarcerea din Canada, "prin aer ud tot mai la sud."