Ma urmarea deja-vu-ul, presentimente nelamurite se agitau in strafundul meu fara nici o explicatie logica. Mi-a placut foarte tare Izmirul, dar in acelasi timp o tristete stranie m-a urmarit tot timpul. La fel ca si pe Samos, aveam sentimentul ciudat ca ma mai intalnisem o data cu marea aia, desi era prima data cand vedeam Egeea.
De ziua mea, am primit in dar o noua identitate. Una din matusile octogenare in trecere prin Romania, mi-a povestit ca strabunica mea, era grecoaica din Smirna. Am suras cu nostalgie la gandul incredibil ca stra-strabunicii mei au privt marea de pe cheiul Smirnei, la fel ca mine...
