Tuesday, April 6, 2010

Consulatul Romaniei din Berna si Apostila Conventiei de la Haga

M-am intrebat adesea de ce atunci cand deschizi usa consulatelor sau ambasadelor romanesti din orice oras din lume ai brusc sentimentul ca te-ai teleportat in Romania. Functionarii sunt neprietenosi, neserviabili si iti lasa senzatia ca te urasc sincer din momentul in care ai intrat pe usa si ca vor avea ei grija sa pleci de acolo cu problemele nerezolvate.
De curand, am trait urmatoarea intamplare umilitoare. Impreuna cu prietena mea, insarcinata in luna a saptea, am fost la Consulatul Romaniei de la Berna, pentru a redacta o procura. Era vineri, iar eu urma sa ma intorc duminica in Romania si voiam sa iau cu mine actul original. Am luat trenul catre Berna. Am avut parte de o zi insorita, intr-un tren curat si aerisit in care controlorul a trecut pe langa noi, ne-a zambit si nu ne-a cerut biletele. La Berna era soare, tramvaiele alunecau silentioase pe sine si oamenii se salutau zambitori si politicosi, ca intr-un vis. Consulatul Romaniei din Berna se afla intr-un cartier rezidential linistit si cochet in genul cartierului Dorobanti din Bucuresti.

Totul parea perfect intr-o zi perfecta, doar ca in momentul in care am deschis usa consulatului filmul s-a rupt brusc.Un ins, din specia celor cu ochii albastrii, ne-a raspuns la salut cu aroganta si ne-a mustrat parinteste: "Pai bine, domnisoarelor, acum ati venit cu 10 minute inainte sa se inchida ?!" La rugamintile noastre, dupa o lunga negociere, a acceptat in sila sa ne lase sa intram in sala de asteptare, dupa ce ne-a pus sa ne inchidem telefoanele mobile, si sa trecem prin detectorul de metale. Sa mai adaug ca la Consulatul Romaniei de la Berna, joia nu se lucreaza cu publicul, iar vineri programul e 8 -12. In sala de asteptare erau trei persoane, care dupa toate evidentele pareau sa fi venit impreuna. La ghiseu, trona o tanti de vreo 50 de ani, fardata in stil anii 80 cu tuse groase de verde pe pleoape si cu unghii lungi. I-am spus ce vant ne aduce la consulat, prietena mea i-a inmanat procura scrisa de mana si a intrebat-o daca se poate rezolva pe loc , si nici una nici doua, tanti a inceput sa se uite la noi cu compatimire: "Pai, bine, domnisoara, dar nu se poate asa ! Procura trebuie scrisa la masina, trebuie sa depuneti o copie dupa pasaportul dumneavoastra si dupa pasaportul persoanei imputernicite (!?). Le lasati aici si va sun eu cand sunt gata." Incepusem sa traiesc un deja-vu. "Si cand vor fi gata ?", m-am hazardat sa intreb. "Intr-o saptamana, le bat la masina si apoi va sun cand sunt gata, ca sa veniti sa le semnati in fata consulului." Probabil vazand mutrele noastre stupefiate, la gandul inca unui drum si a unei zile pierdute la Berna, a adaugat sfatos: "De ce nu ati sunat ca sa intrebati ce va trebuie ?" Prietena mea a raspuns: "Pai am sunat ieri toata ziua, cand nu aveati program cu publicul si nu a raspuns nimeni." A fost o naivitate din partea noastra. Tanti s-a metamorfozat brusc intr-o precupeata de obor si a inceput sa tipe si sa gesticuleze cu unghiile cele lungi. "Cum nu v-a raspuns nimeni ! Sigur ati sunat in timpul programului cu publicul, cand nu pot raspunde ! Sunt aici singura, bucatica asta care ma vedeti, sala e plina de lume si mai e lume si afara pe scari, care asteapta, iar eu trebuie sa inchid in 5 minute !", a tipat ea aratand spre cele trei persoane din sala care se incovoiasera spasite si ingrozite, la gandul ca usa li se va inchide in nas. Apoi a pivotat pe loc cu agilitate, a apucat o tavita plina cu procuri scrise la calculator, ni le-a fluturat cu furie pe sub nas si a decretat: "Ia priviti aici, uitati cate sunt, cat am de lucru !" Dragi romani, care aveti vreo treaba pe la consulatul din Berna, in acel moment, v-am compatimit sincer si din tot sufletul ! Si desi am simtit organic nevoia sa-i dau un cap in gura tzatzicii de la ghiseu, am inghitit cu stoicism toata mizeria la gandul ca prietena mea insarcinata va mai avea nevoie sa mearga la Consulat. La plecare, ni s-a sugerat cu amabilitate ca putem face procura pentru care am batut drumul pana la Berna, la orice notar elvetian cu conditia ca aceasta sa poarte Apostila Conventiei de la Haga, pentru a avea valoare legala in Romania. Hm, m-am gandit, functionarii de la Consulat sunt foarte ocupati si nu vor banii nostri. Cei drept nici noi nu mai eram dornice sa-i mai dam...
Daca tot eram la Berna, am pornit in cautarea unui notar elvetian. Am intrebat pe strada mare din Berna un domn imbracat mai business unde putem gasi un notariat. Omul, super politicos, ne-a spus ca stie un notar si a insistat sa ne conduca pana la usa biroului acestuia. Secretara ne-a ascultat, ne-a poftit intr-un birou si a chemat-o pe notarita. Draguta si politicoasa, notarita ne-a spus: "Stiti, de obicei se face o programare inainte, dar cum azi nu am alte programari facute, va pot ajuta." I-am explicat, jenate, ca motivul vizitei noastre inopinate e datorat faptului ca sectia juridica a consulatului Romaniei inchide la ora pranzului si ca ni s-a spus ca problema noastra poate fi rezolvata si de un notar elvetian. I-am prezentat procura scrisa de mana, in romana, si ne-am oferit s-o traducem pe loc, in germana. Notarita ne-a spus ca pe ea n-o intereseaza ce scrie in procura, si ca urmare, ea poate sa raman si in romana, daca avem nevoie de ea in Romania, si nu o intereseaza sa vada nici pasaportul celui imputernicit prin acea procura, toate aceste detalii fiind problema si raspunderea celui care semneaza, adica a noastra. Singurul lucru pe care un notar il face, ne-a explicat ea, e sa certifice ca persoana care semneaza procura a facut-o in fata ei si ca este persoana care pretinde ca este. A acceptat procura noastra scrisa de mana si ne-a intrebat: "Si certificarea in ce limba doriti sa fie, in engleza, in franceza sau in germana?" Apoi ne-a explicat ca Apostila Conventiei de la Haga e o certificare a faptului ca ea are calitate de notar si ca, din acest motiv, ea se aplica la primarie, cateva strazi mai incolo. Ne-am dus deci, la primarie si desi am ajuns tot cu 10 minute inainte de terminarea programului, nu ne-a mentionat nimeni acest lucru. Nici de faptul ca venim cu o hartie scrisa de mana, nu s-a legat nimeni. Din contra, ne-au zambit politicos, au deschis un catalog mare si ne-au dat lovitura de gratie: "Si apostila in ce limba vreti sa fie ? In franceza sau in germana ?" Trebuie sa marturisesc sincer ca in acel moment precis, si pentru prima data in viata mea, mi-a fost ingrozitor de rusine ca sunt romanca.
Totul, de cand am intrat la notar si pana am iesit de la primarie cu hartia apostilata a durat 30 de minute. Deci, se poate ! Acum dupa ce indignarea mea s-a mai calmat, trebuie sa marturisesc ca nu pot sa inteleg, oricat m-am straduit, frustrarile si agresivitatea functionarilor consulatului din Berna. Lucreaza intr-un loc paradisiac, sunt inconjurati, peste tot in acea tara, de oameni super politicosi si serviabili, sunt platiti cu niste bani pentru care nu fac mai nimic. Ce-i mana deci, in lupta ? De unde vine refularea si dorinta sa te umileasca ?
Nu stiu cine este Consulul Romaniei la Berna, dar tin sa-i transmit aici, ca a fost pentru prima data in viata mea, cand mi-a crapat obrazul de rusine pentru el si pentru Romania. Mi-au venit brusc in minte cuvintele amare ale lui Titulescu, spuse, probabil intr-un moment de mare dezamagire: "E mai usor sa traiesti in cacat, decat sa-l reprezinti !"

2 comments:

dana said...

Autentific, cu semnatura, stampila si apostila.

versoix said...

Buna ziua!!
Am sa trec direct la subiect , ieri am plecat la Berna din geneva cu un bebe de 3 luni pt ai face certificat de nastere romanesc si pana a deschide usa "coltisorului nostru de tara" totul a fost minunat, dupa ce domnul de la usa ne-a atentionat ca de ce copilul nu este in scaunul de masina ci in carucior normal??? ca cum sa trecem cu caruciorul prin detector , asta primul salut , in fata nostra erau 3 persoane , pt care a trebuit sa treaca 2 ore pana sa ne vina randul , iar cand am prezentat actele , mult stimata si distinsa D-na consul a inceput sa tipe ca ea nu primeste actele , precum ca traducerea in romana a ceertif elvetian e facuta de un traducator care nu e recunoscut de ei si ca trb sa pun apostila , eu am tradus certif. de nastere la un traducator recunoscut de statul elvetian , iar lista mi-a fost trimisa de consulat acum 2 ani , cand am pregatitit actele pt casatorie, dar atunci am tradus la alt traducator care mie mi s-a parut cam ciudat ,nu da chitanta in primul rand plus se pare ca cei de la consulat se cunosc foarte bine intre ei si au preferinte . Dupa mii de rugaminti sa-mi primeasca dosarul , iar eu urma a doua zi sa pun apostila si sa trimit prin posta , mi-a fost pus in fata procedeu de tratare a dosarelor , am fost data afara cu un copil cate tipa de oboseala si cu care urma sa fac 2 ore inapoi spre geneva.
Sincer imi este groaza sa ma mai duc odata sa-i le vad , distinsele infatisari !!!