Roma e un palimpsest

Articolul despre Roma il gasiti publicat la Vinuri povestite

Chiar bea Winston Churchill vin de Melnik ?

Cand am ales Melnik ca punct de destinatie al calatoriei noastre prin Bulgaria, nu stiam ca locul se leaga de numele lui Winston Churchill. Ma atragea ideaa unei calatorii de la nord la sud, prin Bulgaria, pana la granita cu Grecia, acolo unde se afla Melnik, dar si ineditul imbinarii unei excursii pe munte cu o degustare de vin. Melnik e cel mai mic oras al Bulgariei si unul dintre cele mai vechi locuri din regiune unde se face vin. Strugurele cultivat la Melnik, numit shiroka melninska, se pare ca provine din Siria si se cultiva aici inca de pe vreme a tracilor. In plus, pe internet citesti cu stupoare ca melninska loza era vinul preferat al lui Winston Churchill si ca acesta "cumpara anual doua butoaie din acest vin". Atata preciziune m-a dat gata. Trebuie sa marturisesc ca daca as fi citit asta inainte sa ajung acolo, m-as fi gandit de doua ori daca e oportun sa ne oprim la Melnik.

Spre marea mea dezamagire, Melnik e un loc foarte turistic, cu sute de autocare care se opresc cateva ore sa faca poze cu casele si resturile bazilicelor bizantine. Hotelul la care am nimerit, El Greco, a fost ea mai mare teapa turistica pe care am luat-o in ultimul timp. Desi pe site arata "erste classe", in realitate era inca in constructie, nu avea frigidere in camera si nici apa in piscina, curtea era un morman de pamant care urma sa fie amenajat. In prima dimineata, unii dintre noi s-au trezit in pocnete de robienete si s-au scaldat un fantana arteziana a tevei de alimentare cu apa a WC-ului. Printre toate astea un singur lucru deosebit. Hotelul era asezat intr-un loc izolat, inconjurat de salcami si plopi in floare, care degajau o mirasma divina, intr-o liniste de inceput de lume, punctata, dimineata, de ciripit de pasarele.

Una peste alta, Melnik ne-a invatat multe. In acea forfota turistica, ne-am asezat demoraliati la o terasa, am comandat-o pe celebra shiroka, asteptand sa fim serviti cu binecunoscuta teapa. Dar nu a fost asa. Vinul a fost bun, si am mancat cel mai delicios creier in unt si cei mai fantastici ciuska burek (ardei pane umpluti cu branza), din viata mea. Asa ca ne-am veselit si am stat la povesti pana seara tarziu. La plecare, spre marea noastra surpriza, proprietarul terasei ne-a facut cadou o sticla de vin, adaugand ca e foarte fericit ca ne-a placut (tin sa precizez ca in seara aia, terasa fusese tot timpul plina). Ne-am bucurat si l-am rugat sa o pastreze la el, pentru ca vom veni sa o bem a doua zi. ( oricum nu aveam frigider in camera). Dupa o vizita la manastirea Rozen si o incursiune prin muntii Pirin pe o caldura incredibila pentru luna mai, ne-am intors la terasa asa cum am promis. Cred ca aveam asa niste mutre elocvente incat patronul, fara sa ne intrebe nimic, ne-a pus pe masa o carafa de vin alb, rece si sprintar, cu lamaie, si ne-a explicat ca sat e bautura traditionala a zonei pe timp de vara. A trebuit sa calatoresc 600 de kilometri pana la Melnik ca sa inteleg de ce imi place in Bulgaria. Ai sansa sa intalnesti oameni adevarati chiar si in cel mai turistic si nasol loc din tara lor...

Articol publicat si pe Vinuri povestite.

Sub soarele Macedoniei

Macedonia e un taram al linistii.

Peisaje de vis. Lacuri de o frumusete pura in lumina diminetii. Munti si lacuri.

In seara in care am ajuns la lacul Ohrid, am observat un fenomen ciudat: talazuri spumoase se rostogoleau, domol pe pietris. Ohrid e un lac de munte cu valuri, o balta cristalina si silentioasa dimineata, dar care, seara, aspira sa devina mare. Ador valurile. Le-am privit ca pe un semn de bun venit al Macedoniei si m-am lasat mangaiata de ele...

In Macedonia, frumusetea locului alimenteaza frumusetea oamenilor. Nu ai cum sa nu zambesti, cand te trezesti de dimineata cu seninatatea de azur a lacului in fata ochilor, cu sufletul imbibat de frumusete...

Mai multe poze gasiti pe Vinuri povestite

In Belgia, la Antwerpen

Belgia mi s-a parut intotdeauna un taram fantomatic, un construct bantuit de fascinatii identitare. In ciuda acestui lucru, are orase cochete si oameni care indragesc cainii si bebelusii. In orice local belgian, poti sa-ti savurezi berea cu cainele alaturi sau sa-ti iei micul dejun si sa-ti alaptezi copiii. Dintre toate micile bijuterii ale Belgiei, indragesc Antwerpen-ul. Mi se pare unul dintre cele mai stilate orase pe care le-am vizitat. Un oras bogat fara aroganta si viu fara exces. Un oras burghez. Elegantei cladirilor i se alatura cea a locuitorilor sai. Desi din punct de vedere etnic, se pare ca e cel mai amestecat oras din Europa, nu isi pierde personalitatea proprie gratie unui plan urbanistic coerent. Il prefer Brugge-lui, orasul de turta dulce cu aer fantomatic si depresiv, si il gasesc mult mai inchegat mai real decat Bruxelles-ul. . Fiecare vizita incepe cu uimirea si bucuria reintalnirii cu Atwerpen Centraal - gara orasului- o bijuterie arhitectonica si se prelungeste in contemplarea schitei lui Van Eyck "Sfanta Barbara" si a Madonei lui Jean Fouquet, doua lucrari medievale de o nelinistitoare gratie. Probabil ca Antwerpen se apropie cel mai mult de visul meu despre ce inseamna un oras: confort, eleganta, cladiri ingrijite si restaurate, carciumi primitoare. Ador plimbarile lungi pe strazile cu cladiri art-deco din cartierul Berchem, melcii cu stafide si berea Corsendonk.

Vorbe de duh cu Pastorel

De vrei sa crezi, poete, ca viata ta mi-e sacra,
Ia, rogu-te, aminte la cele ce iti spun:
Intre un vin nesincer si o femeie acra
Alege vinul bun.


In traiul omului normal
- Orice s-ar crede si s-ar spune-
Amorul nu-i un "ce" banal,
Ba este chiar un ideal,
Dar intre doua mese bune.


Sifonul drege vinul prost ? Obtuza
E mintea ce-a scornit aceasta scuza
Deci, daca vinu-i bun, tu bea-l sadea,
Iar daca-i prost, mai bine nu-l mai bea.


Vazand atatia oameni beti
Eu cred ca marea Romanie,
Cu-atat de multi analfabeti,
E-o mare analfabetie.

Sibiul tot mai departe...

Sibiul mi-a lasat tot timpul senzatia unui oras care nu apartine Romaniei. Din 2000, ma duc la Sibiu cel putin o data pe an si senzatia ca ma plimb intr-un oras occidental se accentueaza.

Ce imi place la Sibiu ?

Imi place senzatia bizara de a calatorii in strainatate, fara sa fie nevoie sa treci vreo granita, in afara desigur, de granitele propriilor prejudecati. Imi plac aerul de munte si norii aducatori de ploaie din Fagaras. Imi plac curtile interioare. Imi place inghetata de pe pietonala. Imi plac pasajele printre case. Imi place curatenia. Imi place Festivalul de Teatru. Imi place sa beau o cafea la terasa, in Piata Mare si sa ascult cum bat, pe rand, clopotele catedralelor. Imi plac oamenii care au facut toate astea...

De la un an la altul, Sibiul pare tot mai departe de Bucuresti...

Omar Khayyam si vinul

"In cupa cristalina, un rubin adu-mi !
Un om la care vreau mereu sa tin, adu-mi !
Cand stii ca lumea pamanteasca trece
precum bataia vantului, un vin adu-mi !"

Mai multe catrene bahice de Omar Khayyam gasiti la Vinuri Povestite

Consulatul Romaniei din Berna si Apostila Conventiei de la Haga

M-am intrebat adesea de ce atunci cand deschizi usa consulatelor sau ambasadelor romanesti din orice oras din lume ai brusc sentimentul ca te-ai teleportat in Romania. Functionarii sunt neprietenosi, neserviabili si iti lasa senzatia ca te urasc sincer din momentul in care ai intrat pe usa si ca vor avea ei grija sa pleci de acolo cu problemele nerezolvate.

De curand, am trait urmatoarea intamplare umilitoare. Impreuna cu prietena mea, insarcinata in luna a saptea, am fost la Consulatul Romaniei de la Berna, pentru a redacta o procura. Era vineri, iar eu urma sa ma intorc duminica in Romania si voiam sa iau cu mine actul original. Am luat trenul catre Berna. Am avut parte de o zi insorita, intr-un tren curat si aerisit in care controlorul a trecut pe langa noi, ne-a zambit si nu ne-a cerut biletele. La Berna era soare, tramvaiele alunecau silentioase pe sine si oamenii se salutau zambitori si politicosi, ca intr-un vis. Consulatul Romaniei din Berna se afla intr-un cartier rezidential linistit si cochet in genul cartierului Dorobanti din Bucuresti.

Totul parea perfect intr-o zi perfecta, doar ca in momentul in care am deschis usa consulatului filmul s-a rupt brusc.Un ins, din specia celor cu ochii albastrii, ne-a raspuns la salut cu aroganta si ne-a mustrat parinteste: "Pai bine, domnisoarelor, acum ati venit cu 10 minute inainte sa se inchida ?!" La rugamintile noastre, dupa o lunga negociere, a acceptat in sila sa ne lase sa intram in sala de asteptare, dupa ce ne-a pus sa ne inchidem telefoanele mobile, si sa trecem prin detectorul de metale. Sa mai adaug ca la Consulatul Romaniei de la Berna, joia nu se lucreaza cu publicul, iar vineri programul e 8 -12. In sala de asteptare erau trei persoane, care dupa toate evidentele pareau sa fi venit impreuna. La ghiseu, trona o tanti de vreo 50 de ani, fardata in stil anii 80 cu tuse groase de verde pe pleoape si cu unghii lungi. I-am spus ce vant ne aduce la consulat, prietena mea i-a inmanat procura scrisa de mana si a intrebat-o daca se poate rezolva pe loc , si nici una nici doua, tanti a inceput sa se uite la noi cu compatimire: "Pai, bine, domnisoara, dar nu se poate asa ! Procura trebuie scrisa la masina, trebuie sa depuneti o copie dupa pasaportul dumneavoastra si dupa pasaportul persoanei imputernicite (!?). Le lasati aici si va sun eu cand sunt gata." Incepusem sa traiesc un deja-vu. "Si cand vor fi gata ?", m-am hazardat sa intreb. "Intr-o saptamana, le bat la masina si apoi va sun cand sunt gata, ca sa veniti sa le semnati in fata consulului." Probabil vazand mutrele noastre stupefiate, la gandul inca unui drum si a unei zile pierdute la Berna, a adaugat sfatos: "De ce nu ati sunat ca sa intrebati ce va trebuie ?" Prietena mea a raspuns: "Pai am sunat ieri toata ziua, cand nu aveati program cu publicul si nu a raspuns nimeni." A fost o naivitate din partea noastra. Tanti s-a metamorfozat brusc intr-o precupeata de obor si a inceput sa tipe si sa gesticuleze cu unghiile cele lungi. "Cum nu v-a raspuns nimeni ! Sigur ati sunat in timpul programului cu publicul, cand nu pot raspunde ! Sunt aici singura, bucatica asta care ma vedeti, sala e plina de lume si mai e lume si afara pe scari, care asteapta, iar eu trebuie sa inchid in 5 minute !", a tipat ea aratand spre cele trei persoane din sala care se incovoiasera spasite si ingrozite, la gandul ca usa li se va inchide in nas. Apoi a pivotat pe loc cu agilitate, a apucat o tavita plina cu procuri scrise la calculator, ni le-a fluturat cu furie pe sub nas si a decretat: "Ia priviti aici, uitati cate sunt, cat am de lucru !" Dragi romani, care aveti vreo treaba pe la consulatul din Berna, in acel moment, v-am compatimit sincer si din tot sufletul ! Si desi am simtit organic nevoia sa-i dau un cap in gura tzatzicii de la ghiseu, am inghitit cu stoicism toata mizeria la gandul ca prietena mea insarcinata va mai avea nevoie sa mearga la Consulat. La plecare, ni s-a sugerat cu amabilitate ca putem face procura pentru care am batut drumul pana la Berna, la orice notar elvetian cu conditia ca aceasta sa poarte Apostila Conventiei de la Haga, pentru a avea valoare legala in Romania. Hm, m-am gandit, functionarii de la Consulat sunt foarte ocupati si nu vor banii nostri. Cei drept nici noi nu mai eram dornice sa-i mai dam...

Daca tot eram la Berna, am pornit in cautarea unui notar elvetian. Am intrebat pe strada mare din Berna un domn imbracat mai business unde putem gasi un notariat. Omul, super politicos, ne-a spus ca stie un notar si a insistat sa ne conduca pana la usa biroului acestuia. Secretara ne-a ascultat, ne-a poftit intr-un birou si a chemat-o pe notarita. Draguta si politicoasa, notarita ne-a spus: "Stiti, de obicei se face o programare inainte, dar cum azi nu am alte programari facute, va pot ajuta." I-am explicat, jenate, ca motivul vizitei noastre inopinate e datorat faptului ca sectia juridica a consulatului Romaniei inchide la ora pranzului si ca ni s-a spus ca problema noastra poate fi rezolvata si de un notar elvetian. I-am prezentat procura scrisa de mana, in romana, si ne-am oferit s-o traducem pe loc, in germana. Notarita ne-a spus ca pe ea n-o intereseaza ce scrie in procura, si ca urmare, ea poate sa raman si in romana, daca avem nevoie de ea in Romania, si nu o intereseaza sa vada nici pasaportul celui imputernicit prin acea procura, toate aceste detalii fiind problema si raspunderea celui care semneaza, adica a noastra. Singurul lucru pe care un notar il face, ne-a explicat ea, e sa certifice ca persoana care semneaza procura a facut-o in fata ei si ca este persoana care pretinde ca este. A acceptat procura noastra scrisa de mana si ne-a intrebat: "Si certificarea in ce limba doriti sa fie, in engleza, in franceza sau in germana?" Apoi ne-a explicat ca Apostila Conventiei de la Haga e o certificare a faptului ca ea are calitate de notar si ca, din acest motiv, ea se aplica la primarie, cateva strazi mai incolo. Ne-am dus deci, la primarie si desi am ajuns tot cu 10 minute inainte de terminarea programului, nu ne-a mentionat nimeni acest lucru. Nici de faptul ca venim cu o hartie scrisa de mana, nu s-a legat nimeni. Din contra, ne-au zambit politicos, au deschis un catalog mare si ne-au dat lovitura de gratie: "Si apostila in ce limba vreti sa fie ? In franceza sau in germana ?" Trebuie sa marturisesc sincer ca in acel moment precis, si pentru prima data in viata mea, mi-a fost ingrozitor de rusine ca sunt romanca.

Totul, de cand am intrat la notar si pana am iesit de la primarie cu hartia apostilata a durat 30 de minute. Deci, se poate ! Acum dupa ce indignarea mea s-a mai calmat, trebuie sa marturisesc ca nu pot sa inteleg, oricat m-am straduit, frustrarile si agresivitatea functionarilor consulatului din Berna. Lucreaza intr-un loc paradisiac, sunt inconjurati, peste tot in acea tara, de oameni super politicosi si serviabili, sunt platiti cu niste bani pentru care nu fac mai nimic. Ce-i mana deci, in lupta ? De unde vine refularea si dorinta sa te umileasca ?

Nu stiu cine este Consulul Romaniei la Berna, dar tin sa-i transmit aici, ca a fost pentru prima data in viata mea, cand mi-a crapat obrazul de rusine pentru el si pentru Romania. Mi-au venit brusc in minte cuvintele amare ale lui Titulescu, spuse, probabil intr-un moment de mare dezamagire: "E mai usor sa traiesti in cacat, decat sa-l reprezinti !"

Bloguri care imi plac

Blogul Alinei
Blogul Florinei
Blogul Malinei
Blogul lui Doron
Blogul lui Borce

Dracula is not dead, 'cause he's like Santa Claus

Sau, cam ce poti sa gasesti prin casele expatilor americani din Bucuresti...